alexandrabalan.ro

Poveste despre omul mic si omul mare.

Omul mic era prea mic ca sa fie acceptat de societate, astfel traia in singuratate si in intuneric. Omul mare era prea mare ca sa-l placa cineva si traia drept urmare in conditii foarte asemanatoare. Intr-o zi, trecand prin fata crasmei din care rasuna un duet (probabil erau viori) cei doi se intalnesc. 

Faptul ca ambii se aflau in aceeasi zi, in acelasi timp pe strada nu este o coincidenta.  Ambii se gandeau la diavol si la moarte in timp ce se indreptau spre brutaria din colt. Mobilul este foamea. Decorul - terasa crasmei cu bere la oferta si o masa libera la umbra. Ambii se abat de la traseul initial si pasesc grabiti spre acea masa din colt hotarati sa dea ultimii bani de paine pe o halba.  Ajung la masa in acelasi timp. Acum sunt fata in fata. Ezita, apoi se aseaza. Acesta este punctul culminant.

De atunci omul mic traieste in umbra omului mare iar umbra lui nu se distinge de a acestuia.

Omul mic stie sa vorbeasca, pe cand cel mare stie sa loveasca. Unul e rezistent la alcool iar celalalt e rezistent la femei. De atunci cei doi ies la lumina ca o singura fiinta si nu se mai despart. Pasesc unul in umbra celuilalt si nu au nevoie de cuvinte. Povestea e despre mitul androginului sau o romanta cu homosexuali intr-un oras mic de provincie.

Nu fulgerul lui Zeus i-a despartit, la final a fost cu totul altceva.

…

Era o zi cu aer de duminica. La Giruette, potaia, astepta la semafor in caldura statuta. Un domn langa un bidon de bere statea in soare si citea. Ii arata cu degetul o carte printre alte carti intinse pe un celofan pe jos, in mijlocul intersectiei. Citeste si arde ! zicea titlul. Si ce mai amintiri trezea ca muscatura dintr-un hot dog ieftin cu mustar. E gustul tineretii se gandea.

Mustele roiau. Isi aminti de visul din noaptea trecuta in care cineva ii baga un deget in fund si se scapa pe ea, in mijlocul intersectiei. Aer, foc, cacat si nici un strop de apa.

La Giruette, potaia, se plimba pe strada. Cu grija pasea ultimii pasi inainte de lasarea cortinei. Un brat metalic ii atarna galben si greu. De partea cealalta a cortinei bratul prinde radacini si rugineste.
De aici vede partea cealalta din punctul de vedere al unui spectator care se satura si trece mai departe la o scena mai interesanta pentru ca pe scena asta continuarea e previzibila si plicticoasa. Pe-o parte-i bratul, pe cealalta e ea, Giruetta.

In aceste circumstante Giruetta se mira daca sa mai paseasca sau sa stea.

La Giruette, potaia se plimba pe strada. Era noaptea tarziu sau dimineata devreme si strada era decorata de sarbatoare cu braduti de hartie creponata si luminite.

Venea de la o inmormantare cu vin si bauturi tari.

Mortul fusese o persoana importanta.

La Giruette, potaia, se tara pe strada cu ochi rosii si respiratie urat mirositoare. Ochii ii mijea de soare si privea dezorientat. Se bataia de pe un piciorus pe altul pentru ca sangera de la ghimpii dintr-un gard in care nu isi amintea cum nimerise. Amintirile sunt tulburi dimineata, mai ales cand nu s-a intamplat de fapt nimic. Se-mpleticea incercand se reconstituie cele petrecute. Numai franturi si abur. Parca se sarbatorea ceva. Sau nu. Dar nu conta. Dub, indie si dadada. Cu multa lume, public tintit de labele ei cu care ii dadea deoparte.

Urla in gura mare cu fata transpirata si congestionata. Publicul tinta nu dorea sa faca tot ce ea vroia. Cu doua labe nu se-ndoaie o vointa. Si gemand de neputinta se tara Giruetta.

Giruette, potaia, se plimba pe strada. Trotuarul era inca umed dupa ploaie si nu-i prea venea sa paseasca. Strada era lunga si goala.  Trotuarul era lat astfel incat sa se poata merge comod pe el. Oricum nu era nimeni pe strada care s-o incomodeze. La stanga si la dreapta erau boscheti umbrosi, iar in spatele boschetilor curti murdare si case din alte vremuri care au fost candva somptuoase. Acesta este decorul prin care Giruette inainta.

Strada nu cotea nicaieri si nici nu se facea vreo straduta la stanga sau la dreapta. Giruette a mers prea departe pe acea strada fara sa bage de seama. La inceput avea mai multe optiuni, se gandea chiar sa o ia pe soseaua principala care duce in parcul acela mare, spre lac. Dar acea sosea principala a ramas in urma si sa se intoarca i se parea o pierdere de vreme. Acum ca nu mai are de unde alege nu mai conteaza atat de mult sa ajunga undeva. Giruette paseste pe trotuarul umed din inertie. Cu coada intre picioare.

Giruette, potaia, se plimba pe strada. Vantul ii sufla, sufla, sufla naprasnic printre picioare. Boschetii se unduiau la trecerea ei pana sa atinga pamantul. Nu parea la prima vedere sa fie din cauza ei sau pentru ea. Mai degraba cred ca era din cauza vantului. Care nu venea dinsprea ea, ci venea din toate directiile. Din Siberia si din Scandinavia la intersectia cu Amsterdam.

In spatele boschetilor un macaragiu statea calare pe Girueta lui si privea alene in zare. Si privea, privea, privea, cat puteau ochii lui de om sa priveasca in zare, tocmai pana in urmatoarea intersectie.