alexandrabalan.ro

Renee French este autoarea unor carti de benzi desenate cu povesti inspirate din singuratatea oamenilor, dupa cum declara intr-un interviu pentru comicbookbin.com in 2007. Imi place finalul paragrafului.

“What they do when it’s just them, alone in the house, alone in life, even if they’re with someone physically.  Edison was alone, even living with his father, and then with Patrice.  And when he was alone in a room, his toys and drawings were more alive to him than his family.  Or, warmer to him.  Also, I like to think about life for people who have nobody.  If you look at novels or movies or songs, it seems that if you don’t have someone, you don’t exist.  You’re nothing.  I don’t believe that.”

Gandirea e simpla iar desenele pe care le naste sunt unele gretoase, altele dragute, dar in toate se gaseste ceva deranjant. Vezi iepurele de mai jos !

The Lost Portfolio e un album cu desene insotite de o descriere a locului in care au fost desenate.  Arata cam asa :

Sa ne imaginam un copil imbracat in blugi uzati si un tricou. Pe perete are un poster gigantic cu poza de mai jos.

Nu-i e foame, nu-i e frig si a dormit bine.  E tanar, putin inhibat si experienta cu tinerele domnisoare nu-l recomanda.
Autorul lui preferat este Franz Kafka. A citit tot ce i-a picat in mana cu romane, nuvele, proza scurta si corespondenta cu tot. Ii place Kafka pentru ca in prima zi de scoala nu era cel mai vorbaret copil, nici cel mai prietenos copil si nici cel mai bun la ora de sport si totusi era singurul din clasa care auzise de Kafka. Ii place Kafka pentru ca personajele lui se potrivesc atat de bine cu firea lui incat incepe si el sa se transforma treptat intr-un personaj la fel cum Gregor Samsa s-a metamorfozat intr-un gandac.
A citit undeva ca au mai scris si alti autori romane psihologice, psihedelice cu eroi moderni carora le e frica de femei, sunt excesiv de politicosi – sunt oameni marunti, lipsiti de vicii, cerebrali, visatori, genul de oameni simpli care vor sa fie personaje respectabile si care se plimba noapte pe strazi topindu-se in peisaj. Ba unii autori au nascut asemenea personaje chiar inainte domnului Kafka. La inceput nu i-a venit sa creada. Apoi i-a gasit pe Knut Hamsun si pe Gogol. Foamea – Mantaua – Metamorfoze… Sinapsele s-au facut si mult mai bine decat as putea sa le descriu acum in cateva cuvinte. Copilul citea in continuare autor dupa autor, mut de uimire.

I-a picat in mana la un moment dat si volumul lui Balzac, Pescuitori in ape tulburi, dar dupa ce a dat un search pe google.ro si a vazut ca nu s-a deranjat nimeni sa-i traga un review a zis ca nu merita. Subiectul e mult prea expirat si apoi el nu vrea sa se descurce in viata dupa bunul exemplu al parvenitilor si oportunistilor. E sub nivelul lui. E atat de tanar si deja atat de intolerant.

Ar prefera o functie obisnuita, cu putine responsabilitati, pentru care nu trebuie sa se zbata. Ar vrea sa cunoasca oameni interesanti, sa fie liber si fericit ca un copil si sa nu faca nimic deosebit pentru toate astea. Copilul nu o sa fie niciodata un boschetar decat daca o sa aleaga asta in mod constient. Copilul nu o sa vrea niciodata mai mult decat isi permite sa vrea si nu o sa reuseasca nimic mai mult decat isi propune.

Sunt unele carti pe care un copil tanar, emotiv, satul, pieptenat si imbracat poate nu ar trebui sa le citeasca.

Varstele lui Lulu este o carte despre o fetita grasa si perversa care ajunge sa fie la maturitate o mama la fel de grasa si perversa. In timpul lecturii am preferat sa mi-o imaginez slaba. Nu stiu de ce. Imaginatia mea are limite sau combinatia grasa si perversa nu mai e la moda. E prea mult.

Lungul sir de perversiuni sexuale se termina cu o bataie buna, macar atat.

Recomandare : a se citi cartea in exclusivitate in timpul calatoriilor cu metroul. Daca lectura devine plicticoasa puteti savura macar reactia oamenilor mai mult sau mai putin pudici care trag cu ochiul la lectura dumneavoastra.

O retreta in cinstea sfantului iezuit Francisc Xavier descrisa de James Joyce in romanul sau “Portret al artistului in tinerete” :
Pasul unu conform Indreptarului de exercitii spirituale (Ignatiu de Loyola) este compunerea locului.
Iadul este infinit. Predicatorul incepe de la Adam si Eva, continua cu Lucifer, ingerul cazut, ispita si moarte care ne pandeste la orice pas.
Omul se sperie cel mai tare de intuneric. Daca trei zile de intuneric au fost de ajuns ca sa-i terorizeze pe egipteni teroarea unei vesnicii de intuneric ne intrece imaginatia. O vesnicie de intuneric intr-o mare de flacari care ard neincetat fara sa raspandeasca lumina. Flacarile ard fara sa distruga, ard astfel incat sa chinuie trupul si sa-l innece in fum. Ard corpul si sufletul pacatosilor. Cadavrele duhnesc si se zbat in mizerie. Diavolii cu chipuri inspaimantatoare iti amintesc pacatele si te mustra pentru ca ai pacatuit. In acest fel nu vei uita niciodata. In jurul tau iti vezi prietenii alaturi de care ai pacatuit si incepi sa sudui inciudat pentru ca le-ai dat ascultare.

Pasul doi : natura chinurilor morale din infern.

Pacatul de moarte este pedepsit in iad fizic si moral. Pedeapsa morala este cel mai greu de indurat si se refera la trei aspecte : durerea despartirii, durerea constiintei si intinderea chinului.

Despartirea de Dumnezeu este o durere cu atat mai mare pe masura ce osanditul devine constient de bunatatea si iubirea lui Dumnezeu si de faptul ca pacatele lui l-au indepartat de aceasta iubire. Orice cainta este inutila din moment ce ai ajuns in iad, nu exista cale de intoarcere. Daca durerea pe pamant se uita si trece in cele din urma durerea din iad se adanceste in fiecare clipa si devine mai apasatorare.

Dumnezeu ii va impartasi apoi osanditului propria cunoastere a pacatului, astfel incat pacatul sa-i apara osanditului in toata rautatea lui, asa cum apare in ochii lui Dumnezeu. Pacatele omului i se vor derula la nesfarsit in minte si se va cai amarnic vazand cum s-a indepartat pas cu pas de mantuire.

Omul in viata poate sa indure multe chinuri, iar chinul se diminueaza odata ce te obisnuiesti cu el. Dar chinurile vietii sunt trecatoare si vin pe rand, cate un chin deodata. Chinurile fizice ale iadului se diversifica neincatat astfel incat durerea sa nu scada si ataca toate simturile deodata. Asta inseamna vesnicia iadului.

“Ma rog Domnului ca bietele mele cuvinte sa fi izbutit astazi a pastra in cuviosie pe cei ce au harul lui Dumnezeu, a intari pe cei sovaielnici , a aduce inapoi catre harul lui Dumnezeu pe bietul suflet ratacit, de s-ar aflat vre-un asemena suflet printre voi. ”

Ad maiorem dei gloriam.

Citesc “Frida” de Barbara Mujica.
Nu imi dau inca seama daca e prost scrisa, prost tradusa sau doar ma plictiseste actiunea. Viata tumultoasa a unei fetite schioape, alintate si foarte hotarate este marcata de boala si un accident aproape fatal. Apoi de pasiunea pentru renumitul pictor Diego Rivera.
Youtube si Wikipedia sunt surse darnice. Omagii in imagini cubiste sau suprarealiste.

Autoportretele ei sunt infioratoare… vad de fiecare data un barbat.

Nimic nu e sacru si totul e absurd. Panama, munca de copist la Minister si provincia cu mixul ei cultural. Vocile interioare nu sunt rezultatul unui proces de constinta si nimic dumnezeiesc. Iar falsul din jur care determina actiunea cartii este o metafora poate prea facila si comuna pentru lumea contemporana (spune autorul).

Varamo se misca in aceasta lume cu regularitatea unui ceas de buzunar. E un burlac batran, platit prost care locuieste cu o mama senila iar singura lui pasiune, absurda si ea pentru felul in care se desfasoara, este taxidermia. Tipicul antierou modern.

Unele evenimente il scot pe Varamo din rutina sa si, impins de la spate de niste editori pe care ii cunoaste intr-o cafenea, ajunge sa scrie ceea ce autorul numeste sarcastic cea mai buna lucrare de ‘literatura experimentala a avangardei latino-americane din primele decenii ale secolului’ cu titlul de Cantul Copilului Neprihanit.

Criticii il compara pe Varamo cu personajele din Kafka. Interpretarea Cantului suna mai degraba ca filosofia lui Soros despre reflexivitate. Nu mai exista cauza si efect ci transformare in rezultate a lucrurilor care au precedat rezultatul. Pasii se pot reconstitui cu usurinta.

‘Daca o opera uimeste prin inovatie si deschide drumuri neexplorate, meritul nu trebui cautat in opera insasi ci in actiunea transformatoare pe care o exercita asupra momentului istoric care a zamislit-o. Noutatea innoieste cauzele, le zamisleste retrospectiv.’

Explicatii elaborate si lungi in stilul indirect liber mascheaza intr-un mod amuzant lipsa de profunzime a textului. Mi-a placut cum ridiculizeaza literatura sud-americana. Oricine poate scrie o pagina in 3-4 minute cu orice-i trece prin cap, spun editorii de cafenea, apoi traducatorii o modifica si opera se va vinde pe toate continentele.

Cartea aparţine renumitului milionar de origine maghiara George Soros şi a apărut anul acesta în colecţia Săptămâna Financiară. Soros oferă explicaţii despre criza subprime începută în 2007 care a dus la ’explodarea balonului’ pe piata creditelor in 2008 datorită unei înţelegeri greşite a mecanismului pieţei de capital.

Această criză o consideră cea mai împortantă de la marea recesiune încoace şi demonstrează cu ajutorul acestui exemplu propria sa teorie asupra pieţei de capital numită paradigma reflexivităţii. Se termină epoca în care gândirea economică se baza pe faptul că piaţa de capital este o piaţă care tinde spre concurenţa perfectă, se autoreglează şi este cel mai bun barometru al economiei.

Citeste tot articolul pe ZDAF

Daca esti orb lumea din jur nu are de ce sa fie falsa cu tine. Oamenii se vor misca nestingheriti, pentru ca esti orb si nu-i vezi, nu le vezi mizeria din casa sau coafura neglijenta. Poate acesta este singurul mod de a observa oamenii cu adevarat. Singurul mod de a-i vedea cum se comporta cand sunt singuri. Bineinteles la inceput nu te vor crede ca esti orb, dar ajunge sa scrumezi pe langa scrumiera sau sa le arzi din greseala canapeaua. Asta ii va linisti cu siguranta si nu va lasa loc de alte indoieli.

Cum ar fi atunci sa vezi si totusi sa iti cumperi o pereche de ochelari fumurii, un baston de orb si in cele din urma sa inseli un doctor care sa iti elibereze un certificat de orb. Ai deveni un orb autentic de dragul experientei inedite. Poate ai avea o sotie pe nume Lila care ar fi actrita sau contesa sau orice altceva si care te-ar intretine. Cum ar fi daca aceasta sotie te-ar insela. Ar putea primi scrisori de la orice amant si nu ar trebui sa le ascunda. Tu le-ai putea citi, dar esti prea galant pentru asa ceva. Ramai cu banuielile si nu poti sa faci nimic pentru ca ai ales sa fii orb.

Daca te-ai plictisit sa fii orb poti mereu sa fii altceva. Poti sa fii tu amantul Lilei cu care ea inseala un sot bogat si ocupat. Totusi speri ca Lila nu te inseala si nu a descoperit ca nu esti orb cu adevarat. Asa doar poti ramane Gantenbein. Lucrurile s-au intamplat deja, acum mai lipseste sa le gasesti o poveste.

Roman : Max Frisch, “Mein Name sei Gantenbein “, Suhrkamp Verlag, Frankfurt/M 1964

Toate povestile frumoase s-au intamplat candva si nu mai au sansa de a se repeta. In acest prezent nu se mai intampla nimic.

Gorki spune in povestea Batranei Izerghil (1894) “Vezi cate s-au intamplat odinioara? In zilele noastre insa nu mai intalnesti nimic, nici fapte, nici oameni, nici povesti ca cele din trecut …Oare de ce ? …Ia spune-mi ! Asa-i ca nu poti sa-mi spui ?!… Ce stii tu ? Ce stiti voi tinerii ? Ehei ! Priveste cu luare-aminte in trecut…si acolo veti gasi raspuns la toate….Da voi nu vreti sa va uitati in urma, si, de aceea, nu stiti sa traiti…Parca eu nu vad cum e viata de astazi ? Ah, vad prea bine, cu toata ca mi-a slabit vederea ! Vad ca oamenii nu mai traiesc, ci doar incearca sa traiasca, istovindu-si in zadar toata vlaga din ei…Si dupa ce s-au pradat chiar pe ei, pierzandu-si vremea in zadar, incep sa se planga de soarta. Ce amestec are in ea toate astea ? Fiecare isi croieste singur soarta lui ! In ziua de azi vad tot felul de oameni, dar oameni puternici nu mai vad ! Unde s-au ascuns oare ? … Si oameni frumosi intalnesti tot mai rar. “

Cred ca azi ne uitam mai des in urma. Atat de des incat uneori ar fi cel mai simplu sa mergem cu fundul inainte. Dar raspunsurile nu vin din trecut si nu apar in vis. Lumea te forteaza sa-i intorci fata, sa deschizi ochii, dar daca timpul e ingaduitor cu tine si te rabda multi ani o sa te orbeasca batranetea si in cele din urma o sa-ti inchida ochii la loc. Poate orbirea este un atu. Daca stii deja, ce sens mai are sa vezi.

Si din nou, daca timpul are rabdare cu tine decizile se vor lua singure si viata te va trai pana cand nu mai e nici o decizie de luat. E mai simplu sa nu-ti croiesti singur soarta. Si da, oameni frumosi intalnesti tot mai rar.

Fara reguli ar fi haos, iar fara libertate nu ar fi bunastare. Dar regulile sunt restrictii aplicate asupra actiunilor altora (J. Stuart Mill). Iar libertatea mea se opreste acolo unde incepe libertatea persoanelor din jur (Kant). Deci nu sunt un om liber sa faca orice.

Mill spune ca liberalismul de azi se poate transforma usor in tirania majoritatii, iar cand tiranul este societatea ca o colectivitatea in raport cu indivizii separati care o compun, atunci efectele acesteia pot fi mult mai devastatoare ca cele ale tiranilor din Antichitate. Asta pentru ca lasa mai putine portite de scapare individului si patrunde mai adanc in amanuntele vietii lui personale. Protectia necesara in acest caz este cea impotriva atitudinilor si opinilor dominante.

La nivel personal regulile care nu sunt dictate de lege sunt dictate de obisnuinta. Acestea par de la sine intelese si nu merita justificate.

Obisnuinta nu lasa sa se strecoare vreo umbra de indoiala cu privire la validitatea regulilor. Iar cand exista indoieli cu privire la o regula nescrisa trebuie doar intrebat cineva din cercul propriu de prieteni, care ti-o va confirma imediat. Dar gusturile si sentimentele oamenilor din acelasi grup tind sa fie aceleasi sau sa se armonizeze.

“pentru un om oarecare, propria sa preferinta, astfel sustinuta, nu numai ca este un temei absolut satisfacator, dar este si singurul de care dispune, in general, pentru a-si sustine ideile morale, estetice …”(J. Stuart Mill)

In general persoanele cu sentimente si idei contrare se lovesc de bariera ideilor preconcepute. Aceste persoane fie se conformeaza, fie vor fi respinse. Oamenii cu principii sunt cei mai periculosi pentru ca de ei, la fel ca de idei preconcepute, nu te poti proteja in nici un fel.

Din pacate subiectivitatea nu se poate evita, iar mediocritatea nu se poate interzice prin lege.