alexandrabalan.ro

Sighisoara. Acasa. Zapada. Dealuri cu brazi in loc de plicticoasa campie.
Acelasi sentiment de instrainare peste tot. Prietenii se pierd incet si devin doar nume in agenda telefonica. Candva erau pe categorii : colegi, amici, fosti prieteni, viitori prieteni,iubiti sau neiubiti… acum se topesc intr-una singura. Un singur cuvant cu multa incarcatura emotionala: Sighisoreni.

Momente de tacere umplute prin gesturi.

Conversatie despre ce am mai facut. Conversatii obisnuite, cum poarta totii oamenii care nu s-au vazut de mult timp. Discutii despre cunostinte comune, iar daca ne plictisim, confesiuni despre matters of the heart. Saniat. Cozonac. Vin. Tuica. Bere, whisky si sarmale cat cuprinde. Din Ajun pana in a doua zi de Craciun se organizeaza mese festive la care se fac fel de fel de excese. Seara de colindat.
Dorm pe canapeaua rosie si ma trezesc cu o crenguta de brad in ochi, cu un glob si o fundita. Miroase a cafea cu lapte de dimineata. Ma trezesc si sunt obosita. Poate mahmura. Cand sunt aici parca dorm mereu.
Intr-un oras mici obosesc mai repede pentru ca ma invart in cerc. Ma simt de parca m-as uita printr-un geam inghetat si aburit la fericirea celor din jur.

Draga puisorule, acesta este raspunsul la leapsa lansata de tine…

Ma gandeam sa scriu acest articol sub forma unui bilant, dar constat ca nu imi da egal activul cu pasivul. Nu consider ca am datorii “morale” si momentan nici vreun capital subscris varsat (intr- o cafenea).

Prima oara dupa trei ani de stat in Bucuresti mi se pare orasul mai putin infect.
Poate e fiindca m-am mutat din mansarda mea din Unirii intr-o zona cu mai putini tigani, in care am mai putine sanse sa ajung acasa batuta.
Poate pentru ca am primul meu loc de munca adevarat dupa ce am avut joburi part time cum ar fi baby sitter, angajata la un call center si traducatoare.
Poate sunt fericita ca termin facultatea si ca de acum incolo o sa urmez niste studii nesilita de nimeni si in deplina cunostinta de cauza.

Nu am cunoscut oameni noi si marcanti, dar nici nu i-am uitat pe prietenii vechi si dragi.

Mi-am dorit o pisica, dar nu a fost sa fie.

Incerc sa ma gandesc ca un “lil emo” la lucruri negative, dar nu-mi amintesc nici unul. La un moment dat am dezvoltat convingerea ca trecutul merita idealizat, pentru ca altfel nu am dupa ce sa suspin. Si ca sa-mi visez viitorul imi trebuie prea multa imaginatie.

By the way. Am aflat din sursa sigura ca prin 2009 o sa ne moara calculatoarele din cauza radiatiilor solare. Deci enjoy blogging while you can.