alexandrabalan.ro

Nu te mai prefa ca nu stii despre ce vorbesc. E adevarat tot ce se spune despre tine. Esti un om de nimic care nu a reusit niciodata sa faca ce-i place. Trebuie sa invingi munti de lasitate acum doar ca sa scoti capul din casa, sa dai ochii cu cineva. Inainte erai fericit. Cerseai pe strazi ca sa-ti cumperi tigari, colindai orasul cat era noaptea de lunga si spuneai povesti fermecate. Erai un om tanar care mai putea face alegeri. Dar ai ales prost de fiecare data cand a trebuit sa o faci, ti-ai vandut sufletul la stapan in schimbul unei haine frumoase. Erai mandru ca te stie lumea dupa nume. Erai vesnic plecat de nu te gasea nici moarte acasa.

Acum stai si te intrebi pentru ce toata truda, toti nervii, toate noptile nedormite in paturi inmiresmate de femei. Te-ai jertfit in patul birocratiei si curva de ea ti-a supt toata vlaga din tine. Mi-e mila de tine sa vad ca-i faci umbra pamantului.

Azi mi-am facut cont pe Twitter (same old ru4_8) ca sa afle toata lumea ce porcarii citesc eu pe net. Mi s-a parut un site cu bun simt Twitter asta. Descrierea spune ca nu este unul cu utilitea prea mare, dar odata ce-ti faci cont te obisnuiesti cu el si ajunge sa ti se para amuzant. 

Descoperirea nr 2 este un site foarte tare numit Internet Medieval Sourcebook. Cautam ceva care sa imi descrie metodele de tortura ale Inchizitie din Spania sau Germania. Am gasit un model de interogatoriu prin care un om de rand este sucit in fel si chip sa-si marturiseasca ereziile, ca apoi baietii sa se poata pune pe treaba. Cu pregatirea armelor de tortura noi si stralucitoare, incalzirea lor in foc (in tot acest timp bietul om jura si promite de-si face pacate cat pentru o viata intreaga), ca apoi sa treaca la introducerea lor in anus/ vagin. Corpul uman e doar o jucarie atunci cand e vorba de idei marete care se vor aparate prin sacrificii, dar o jucarie al naibii de rezistenta la durere. Ligamente intinse, incheieturi zdrobite, bai in ulei incins si apa clocotita sunt lucruri care ne doboara, dar nu ucid instant. Cand nu mai ai nevoie de om si nu mai e nimic de demonstrat hoitul se arunca la gunoi sa-si traiasca acolo ultimele ore sufocat intr-o balta de sange.  Necredinta omului trebuie smulsa odata cu pielea de pe el si totodata trebuie sa nu-i mai dai ocazia sa pacatuiasca.

Citite lucrurile astea nu par atat de socante incat sa ma revolt. As dori sa vad ecranizarea americana a unui asemenea scenariu. Sa fie un film care sa dezvaluie gandurile omului din momentele torturii, ganduri care sa nu fie romantice sau haotice. Ganduri fara regrete, ganduri duse la absolut, limpezite de durere. E tarziu, am inceput sa vorbesc ca un Cioran.

Ma gandeam la dragoste zilele trecute cand am facut o calatorie lunga cu 117, ca sa-mi tratez maseluta dolorosa tocmai in Ferentari. Agitata si cu radiografia dentara in buzunar ma uitam pe geam cum se degradeaza peisajul. Lumea cadea in ea si nastea gropi in asfalt. Cartierul lui Vanghelie. Plozi nenorociti care bateau mingea in praful dintre blocuri. Salata cu maioneza in vitrina fast food – ului. Prea multa lumina afara. Tramvaiul care se taraste printre masini. Caini. Si mai multi caini. Apoi umbra dintre blocuri.

Si ma gandeam la dragostea care exista peste tot, care se naste in unghere umede, reci si intunecate nepasandu-i ca doarme in cuib de mucegai. Paseam agale mirandu-ma ca se poate naste si acolo printre gunoaie.

Ma gandesc din cand in cand la vioara mea care zace prafuita si neacordata de cam multa vreme. Si la potentiala mea cariera de violonista spre care ma impingeau profesorii si mama (ma minteau ca as avea talent ) , dar pe care nu am vrut-o niciodata. Candva m-oi invrednici sa-i schimb corzile si sa o fac sa rasune din nou intr-o seara, spre deliciul vecinilor de la bloc.

Voi ce cariere ati ratat. Ce ar fi vrut mama sa deveniti …

Mendelssohn concert in Mi minor : (link)

Then again s-ar putea sa nu fie o intrebare prea relevanta sau aplicabila pentru voi. Sa spunem ca o las retorica.

This goes to Alecs, Puisorul, Andrei

Scriu acest post inspirata de povestea trista cu amigdalita de pe blogul celei care se intituleaza mica boema subnutrita.

O maseluta avea odata o carie care a tot ros-o pana a calcat-o pe nerv(i). Venise momentul despartirii. Moment dupa care maseluta a ramas cu o ditamai gaura, cu nervul bandajat, dar mai fragil si mai excitat ca niciodata. Nu-i nimic, se gandeam maseluta, o sa am o plomba plumburie, noua si stralucitoare. Nervul deranjat de carie face acum puroi cu plomba lui plumburie si stralucitoare cu tot.

Ce vreau sa spun e sa va menajati nervii ca altfel o sa va puta gura (de la puroi bineinteles).

Inca una din acele dimineti in care trebuie sa ma trezesc devreme, sa ma imbrac dragut, sa fiu zambitoare si sa cunosc oameni noi. Ultima parte e cea mai odioasa…

Asta e scris de un ASE-ist in prima banca din sala de curs 3M… care a devenit constient de propria-i conditie. Iar acum o scurta poveste care sa intareasca cele scrijelite cu pixul pe lemn.

De profesori nu avem de ce ne plange. Sunt oameni realizati care nu au nici cel mai mic interes sa ne faca zile amare, iar majoritatea chiar au ceva de spus. Materiile sunt inteligibile, iar daca inveti (macar cat negru sub unghie ) nu ai cum sa pici examenele. Nu te forteaza nimeni sa vii si poti sa fii integralist si cand nu dai mai deloc pe la scoala. Seminaristul vorbeste cu incetinitorul ca sa putem sa scriem tot ce spune si tot ce scrie pe tabla. In principiu daca tragi ceva la xerox nu ai pierdut mare lucru. La inceput ai impresia ca oamenii astia iti insulta inteligenta, dar dupa un an – doi te obisnuiesti sau, daca nu iti convine, te ridici si pleci. 

Materiile care au legatura cu pietele de capital sau necesita putina matematica (modelare, inginerie financiara) sunt foarte populare si cand dam de un seminarist ca lumea vine toata seria la ora lui. Nu se poate respira in sala, e cald si ne inghesuim cate doi pe scaun. Profu turuie la tabla, da-i cu exercitii, teorie, interpretari… seminarul are in sfarsit substanta si un ritm normal. Ei bine, acest lucru se pare ca ii depaseste pe unii studenti, care nu pot gandi intr-un ritm atat de alert (s-au dezobisnuit sau nu au putut niciodata) si se gandesc cu groaza ca din cauza acestei materii nenorocite nu o sa le mai iasa media 9,50 semestrul asta.

Se aude o voce nesimtita de functionareasa din fundul clasei “doamna profesoara, nu puteti sa vorbiti putin mai rar ? ca unii colegi nu apuca sa scrie…” O pufneste rasul si pe profa de cat de handicapati suntem. Economistii si bancherii de maine. Si ne suparam ca vehiculeaza bloguri gen corporatista pitzi sau bancuri despre ASE-isti.

Leapsa muzicala de la Puisorul ar fi in cazul meu destul de anosta. Am un playlist cu 4 albume (Asian Dub Foundation Track 1-14, The Herbaliser – Very Mercenary, Burzum – Daudi Baldrs si Placebo – Without you I’m nothing), deci nici nu ma apuc.

Andrei vrea sa stie care a fost ce mai tare declaratie de dragoste pe care am primit-o vreodata…Cred ca a fost candva prin liceu un “ Alexandra….(pauza, suspine, oftat, voce tanguitoare, om care se taraste la picioarele mele, sentimente contradictorii, satanic black metal, urlet launtric, raul in esenta pura isi dezvaluia adevarata fata rostind o singura fraza, munti de lasitate invinsi) …eu te iubesc. “

Lucrurile tind sa fie mai pline si coplesitoare la 16-17 ani.

Cum mi se pare amuzant sa traiesc clisee am incercat sa regizez o zi perfecta de 14 februarie. Eu imbracata ostentativ, masa la restaurant, el aduce un trandafir, stam ore in sir la masa privindu-ne lesinati in ochi. Apoi tinandu-ne de mana peste masa el sa spun “iubi, te iubesc” ( ). As fi raspuns la fel bineinteles. Nu a iesit faza din varii motive. Poate nu e asa de amuzant cum imi inchipui. 

Leapsa de la Boldea este una destul de dificila pentru ca, spre amuzamentul mamei mele, am inceput sa fac versuri in clasa a 4a. Aveam 4 caiete in care scriam “pasteluri”. O sa postez ceva cand ajung in Sighisoara ca sa faceti misto de mine.

Urmatoarele versuri sunt compuse anul trecut pe metrou (pe celular, taranos de tot…stiu). M-a inspirat un personaj sa-i spunem mistic pe care l-am cunoscut intr-o seara in The Jack, care se credea Sf. Ioan Botezatorul si cu care am povestit despre catelul pamantului (personaj bogomilist). El sustinea ca ar fi fost o ratusca, oricum povestea era aceeasi. Demult de tot pamantul era acoperit cu apa de nu putea trai nimic pe el, iar Dumnezeu era disperat ca nu stia ce sa faca cu apa. Intr-o zi l-a intrebat pe catelul pamantului, care locuia intr-o pestera in centrul pamantului, ce sa faca. Acesta nu a vrut sa raspunda, dar la plecare Dumnezeu a tras cu urechea la usa si l-a auzit pe catel facand misto de el. Catelul zicea “vai ce prost e si Dumnezeu asta, nu stie ca trebuie sa increteasca scoarta pamantului ca sa iasa din apa…”. Si asa se facu lumina.

Iar acum versurile cu tenta erotica intitulate Cateaua pamantului

O vorba dulce de mi da
s-o pun stavila vantului,
urechea dreapta mi-oi pleca
de soaptele-ti voi soarbe .

S-apoi cu varful limbii
pecete-ti pun in miez de palma
sa n-alinti sani mai mugurei,
sau coapse mai carnoase;
sa n-ai in gand alte femei
sa uiti de a ta draga.

Cu diavolu-am facut un pact
de pot sa-mi leg de sold barbat,
mananc din suflet si ficat
cu sapte guri
si tot nu tac.

Mai binea-as sta la mine-n pat
pan ce m-o satura pamantul.

Acopera-mi inima cu ceva. Cu un buchetel de flori culese din padure de la Mogosoaia, sau mai bine cu palma ta (in care sanul meu se simte extrem de comfortabil).

Ieri imi intrase frigul in oase intr-o mansarda intunecoasa din care rasuna black unguresc cu titlu melancolik. Pe masa intr-o canita de plastic inflorata erau flori care mureau incet intinzandu-se spre lumina. Ma momeau sa ies, sa le las sa moara linistite.

Intr-un final m-am convins sa actionez. M-am dus in Carrefour si mi-am cumparat cele mai ieftine silicoane cu rolle cu tot pe care le-am gasit, dupa ce am facut un test drive cu rucsacul in spate prin raion. Nimeni nu mi-a interpretat gestul ca fiind libertin.

A venit primavara…

Flori de cires by ~ru4underline8 on deviantART