alexandrabalan.ro

Mereu aceleasi vicii si pasiuni bolnavicioase ma trag inapoi.

Nume ca al unei trupe de metal rautacios. Draci nu foarte impresionant desenati, potriviti as spune, dar care imi satisfac dependenta de anime inainte de culcare. 

Apreciez motivul muzica si felul in care stie sangele sa picure. Deodata si in stropi grei care pleznesc asfaltul.

Online Videos by Veoh.com

Treceam cu trenul pe langa crucea de pe Caraiman si colega de compartiment spunea ca trebuie sa imi pun o dorinta. Pentru ca ei i s-au implinit toate dorintele pe care si le-a pus vreodata in fata respectivei cruci. Am strambat sceptica din nas. Moment in care mi s-a aratat din nou dupa multa vreme Sf Ioan Botezatorul, un personaj pe care l-am cunoscut candva in The Jack, acum in sacou rosu si cu un zambet zeflemitor pe buze. Trecea pe culoarul trenului, s-a uitat pentru scurta vreme la mine de parca m-ar fi recunoscut, apoi si-a continuat drumul spre toaleta. Mi s-a taiat respiratia pentru un moment gandindu-ma la aceasta coincidenta care a dat unei scene banale o tenta cam mistica.

Povestea lui Ioan scrisa de mine atunci o gasiti aici.

In afara de acest eveniment Pastile nu au adus nici o iesire din cotidian pentru mine.  Nu cred in iepurasi care se spune ca au fost candva o pasare ranita, transformata spre salvarea ei intr-un simbol al fertilitatii cu urechi lungi. Si mi se pare o exagerare ca nemtii au inventat toata povestea cu iepurele asta cu bun simt care se pricepe sa orneze oua si are calitatea pasarilor de a le depune. Nu am participat niciodata la slujba de Inviere. Nu am primit lumina si nu am facut ture in jurul bisericii. Dar am fost ca de obicei in oras pana la ore mici ale diminetii si am ciocnit multe pahare de vin in cinstea Mantuitorului.

… la birou.

Sunt in cladirea cu geamuri verzi in care munca nu se termina niciodata. Pe culoare misuna aspiratoarele. Mi-e somn.

E ultima saptaman de scoala in ASE pentru fericitii in an termina ca mine.

E zi de examen si e dimineata. Incerc sa fiu sentimentala, dar lacrimile refuza sa curga. De parca ar avea o retinere la sursa.

Asta e o piesa care se potriveste foarte bine cu conditiile meteorologice de ieri si cu potopul care m-a prins la intrarea in ASE. Ocazie cu care am starnit multe zambete prin randul studentilor care m-au vazut alergand disperata (la gandul ca daca nu o sa duc acel referat nu o sa intru in examen ( si la gandul ca mi se uda picioarele)) cu un rucsac enorm in mana, in pantofiori si in fusta prin curtea Facultatii de Finante.

Din gandurile unei muze sub acoperire (monolog):

“Inteleg. Dar nu pot sa cred.”
“Ce nu poti sa crezi ? ”
“Ca motivul calatoriei se repeta atat de des in aceasta proza de proasta calitate care se numeste viata. Parasesc, sunt parasita ca apoi sa parasesc din nou. Ba e dragoste, ba nu e dragoste, ba e un simplu intermezzo din regnul animal. ”
” Cred ca motivul recurent este de fapt ruga arzatoare si nu calatoria. Ruga simpla si trista a unui om indreptata catre un altul. Cu scopul ca cel rugat sa nu-si faca bagajele si sa plece intr-o calatorie initiatica, sau intr-un concediu in tarile nordice, ci sa il impacheteze pe cel care se roaga alaturi de bluzite, indispensabili, trusa de machiaj si alte obiecte necesare in timpul unei asemena calatorii. Iar aceasta idee se materializeaza pe scurt intr-un simplu si dureros <ia-ma cu tine > .”
” Mi-e dor de duca. Dar duca asta nu mai vine, iar eu sunt prea ocupata sa ma duc la el. Lucrurile nu se precipita niciodata pentru mine si sunt intr-o miscare aproape imperceptibila, pentru ca totul se petrece parca doar in vis.”
“Simt nerabdarea asteptarii in glasul tau la fel ca altadata. Daca esti cuminte o sa te duc la vara in Franta sa vezi Oceanul si in Praga sa ne intalnim la o cafea cu Kafka. O fac pentru ca imi place de tine si nu pentru ca m-ai fi rugat. Pentru ca suntem doua personaje de desene animate, care se transforma cateodata in personaje camilpetresciene : cuminti,  cerebrale, dar incapabile de compromis. Si cramponate pe ideea de a materializa orice s-ar putea numi un ideal.

Giruette, potaia, se plimba pe strada. Vantul ii sufla, sufla, sufla naprasnic printre picioare. Boschetii se unduiau la trecerea ei pana sa atinga pamantul. Nu parea la prima vedere sa fie din cauza ei sau pentru ea. Mai degraba cred ca era din cauza vantului. Care nu venea dinsprea ea, ci venea din toate directiile. Din Siberia si din Scandinavia la intersectia cu Amsterdam.

In spatele boschetilor un macaragiu statea calare pe Girueta lui si privea alene in zare. Si privea, privea, privea, cat puteau ochii lui de om sa priveasca in zare, tocmai pana in urmatoarea intersectie.

Te-am visat in culori, Exedra. Erai imbracata in mov de catifea, iar mainile iti lucea ca argintul. Parca eram intr-o casa mare, victoriana intr-un loc in care nu mai fusesem inca in vis. Eu stateam pe jos pe scarile umede si nematurate, iar tu stateai pe un covoras moale si rosu. Doreai sa imi vorbesti despre tine. Si despre trecutul nostru glorios in care mi-ai furat naivitatea. Eu vroiam cu disperare sa ascult.

Numarul de aur, spirala si secvente psihedelice din Pi ma urmaresc peste tot. La fel si vorbele scrijelite cu fecale pe peretii din Cool Cat. In acel loc prizele sangereaza, iar muzica bubuitoare e ca o pastila care da depresii. Te face sa crezi ca ploua-ntruna. Exedra nu mai este. M-am dedublat si mi-am aparut mov in vis, sub forma de Exedra, ca sa imi amintesc mereu de mine cea luminoasa. Si de vorbele mari si gandite care se spuneau candva in soapta intr-o exedra.

Now how long will it be until be shall have French influence in our home country once again.

Check this dance out. My friend Cathy from the UK showed me this clip and told me it is the new cick for highshool kids in France. I think it totally suits most of the people that walk the streets of this perverted place called Bucharest. Perhaps we shall see the emo, slightly gay kids from now disappear or evolve into the new breed Techtonik.

Imi rasuna in minte vocea blanda a bunicului meu si urmatoarea ghicitoare. Ce-i mai dulce si mai dulce; si nu poate sa se-mbuce. Si din el gusta tot omul si argatul ca si domnul ?

E ca o lupta pe viata si pe moarte in fiecare dupamiaza de sambata si in fiecare noapte petrecuta sub acoperisul de tabla din mansarda. Ma trezesc cu ochii holbati uitandu-ma prin camera si cad inapoi in somnul bolovanos. Imi simt ochii ca doua gauri negre. Intrevad dara de lumina care incape pe geamul minuscul, apoi iar intunericul de sub pleoape. Sub plapuma e prea cald. Camera miroase a igrasie, a mancare gatita si a fum. Vreau sa deschid fereastra si nu pot. Nu ma pot rupe din vis. Visez sunetele din casa si urletele vecinilor. Le iau pe toate cu mine in vis, acolo in casa si curtea bunicilor, in acel axis mundi unde se intampla totul si unde rar mai invit cate o persoana.

Am cosmaruri cu dosare pline de facturi si contracte pe care le stiu pe de rost, cu exceluri care se incapataneaza sa dea un rezultat. Mai nou visez si bloguri. Niste bloguri personificate care vorbesc tare, sau soptesc astfel incat sa nu pot dormi. Il visez pe Cioran care imi spune ca foama provoaca extazuri nemaivazute, iar a doua zi nu pot sa inghit nimic pana de dupamasa. 

Telefonul incepe sa sune incet. E un tarait necunoscut. Imi inchipui ca sunt soareci . Mi se face frica de tot. Doar atunci indraznesc sa intind mana in intunerci si sa inchid alarma.

Frageda copila, cum crezi ca o sa poti creste mare  si savarsi lucruri marete,

daca nu poti duce la capat lucrurile simple si marunte.

Sau crezi ca lucrurile simple sunt prea simple si iti jignesc inteligenta…

Visezi la lucruri importante, la toata gloria lumii si remuneratia care o insoteste, dar uiti sa-ti aranjezi rochita.

Si ti se vede funduletzul gol intr-o zi prea rece de primavara ca-n povestea cu rochita randunicii de azi vara. Care si ea s-a precipitat la prima rafala de vant si a ramas asa, de rasul albinutelor, cu rochia patata si data peste cap.