alexandrabalan.ro

Sa presupunem ca esti o firma multinationala care ofera servicii financiare si consultanta cam in orice domeniu iti trece prin cap. Esti bine pozitionata pe piata, actiunile la NYSE sunt in crestere, te afli intr-o tara cu economie emergenta iar EBIT-ul iti creste vazand cu ochii de la an la an. O tii sus si tare ca in consultanta oamenii sunt cel mai valoros activ si iti dai silinta sa creezi un mediu cat mai placut in care activul sa se poata dezvolta personal . Dar orice ai face suntem totusi in Romania unde orice om care stie cat de cat ceva isi ia talpasita la prima multinationala care ii promite o pozitie in management, iar restul novicilor care tocmai au iesit din facultate au pretentii salariale nejustificat de mari.

La inceput fluctuatia de personal ti-a cam fost un junghi in coasta si te gandeai la cat de importante sunt motivarea personalului si trainingurile pentru angajati. Dar cand transformai aceste necesitati in cifre te durea sufletul sa vezi cum ti se umfla cheltuielile. Stateai noaptea si te gandeai cum sa faci rost de forta de munca ieftina, foarte motivata care sa necesite o perioada minima de training si de care sa te poti desparti amical la sfarsitul unei perioade bine definite daca nu presteaza conform standardelor. Munca ar trebui sa nu fie platita deloc, sau platita cu jumatate din salariul juniorilor tai in timp ce volumul de munca sa fie mai mare sau egal cu al acestora. In concluzie aceasta munca trebuie sa fie privita de noii recruti ca pe sansa vietii lor de a se afirma.

Cu cat te gandeai mai mult conceptul prindea viata si mai avea nevoie doar de un nume. Asa ca i-ai spus internship sa sune bine pentru tocilarele din ASE care de-abia asteapta in rochite scurte si mov sa fie recrutate din bancile scolii de o multinationala ca tine.

Ea e Teodora Iacob. Vocea ei si aceste acorduri de chitara le auzeam in pivnitele cu fum si lumina difuza din Sighisoara, in vremea fericita cand aveam infinit de mult timp de pierdut si ieseam la 4 dupamasa in oras ca sa ma intorc dimineata la 3. Dupa multi ani de cantat in Sighisoara, Cluj si sub dus (cum ii place sa spuna) Teodora o sa-si lanseze in iunie primul album numit “Efecte speciale “.

El e Adrian Ivanitchi (zis Puiu) un sighisoarean care s-a lansat la Cenaclu Flacara in 1974 odata cu Nicu Alifantis. Si canta despre amintirea paradisului (pierdut ). …carnea noastra si al parfumului pacat. sau parfumul pacatului. poamele au gustul carnii tale si cad  putrede in drum.

“Cind eram mai tanar si la trup curat
Nu stiam ca esti femeie eu barbat
Langa tine cu sfiala m-am culcat
Si dormind eu am visat”

(…)

“Pe acel care ne-a ispitit sub pom
Si cand pomul flori va da
Fa sa-i cada carnea grea
Cum cadea-va dupa cintec mana mea.”

Cum spunea Cioran nostalgia este o stare care iti produce infinit de multa fericire tocmai prin durerea pe care ti-o provoaca. Prin prisma nostalgiei tot ce imi amintesc din vremea aceea sunt cateva sunete letargice de Down in Hole, cinism, rautate si un gol in stomac caracteristic diminetilor de dupa betie.

Down in a Hole de Teodora si Puiu.

Profesorul olandez Geert Hofstede demonstreaza pe baza a cinci indicatori ca multiculturalitatea este o porcarie ce poate insemna cateodata un dezastru pentru businessul international.

Pe o scala de la 0-100 diagnosticul pentru Romania suna in felul urmator :

Datele de mai jos nu au, bineinteles, nici o valoare intrinseca, ele trebuie prezentate in comparatie cu alta tara. Sa zicem tot una balcanica, Bulgaria, pentru care rezultatele sunt  similare.

90 puncte pentru indicatorul distanta fata de putere, adica in managementul mioritic ierarhia semnifica o inegalitate existentiala, puterea este la cei putini din varful organizatiei, iar sistemul este rareori supus criticii aceastea adresandu-se mai degraba unori tapi ispasitori.

30 de puncte pentru individualism (vs colectivism). Acest punctaj creste pe masura ce se apropie coasta Atlanticului.

42 de puncte pentru masculinitate (vs feminitate). O valoare destul de mica avand in vedere ca barbatii predomina in functiile de conducere. Pe de alta parte filosofii de genul ‘traiesc pentru a munci’ nu par a ne fi contagiat inca. Iar performanta la locul de munca ne procupa mult mai putin chiar si decat pe unguri sau pe oricare alta tara vecina.

90 de puncte insemnand un grad mare de evitare a incertitudinii. Din acest punct de vedere suntem suspiciosi la nou, la alte pareri, la tineret si suntem nationalisti.

0 puncte pentru orientarea pe termen lung si planificare businessului. Acest indicator are valori reduse pentru majoritatea tarilor europene.

Aceste studii sunt viciate datorita felului in care este definita cultura. Definita lui GH spune ca aceasta este o programare mentala colectiva pe care o acceptam alaturi de grupul din care facem parte, dar nu si alaturi de alte grupuri. Si este doar una din multele definitii pe baza carora s-a lucrat din anii 60 pana acum. Pe de alta parte ramane deschisa discutia daca doua culturi se pot cu adevarat compara si daca rezultatul comparatiei nu este cumva la fel de relevant ca adunarea merelor cu perelor.

Graficul provine din : Sursa

In poza de mai jos sunt doar 3 tipe dragute cu un ambasador al Germaniei la Bucuresti in mijloc. Una dintre ele sunt eu (doar ca nu sunt prea fotogenica in general), cealata este blonda teribila de 11 ani din fata mea, iar a treia este tipa din dreapta cu maieu verde si par pana la umeri. Ea e tot din Sighisoara si a castigat o excursie in Germania la un concurs organizat de DAAD. Am castigat si eu, primul premiu din viata mea, un Gunter Grass decojind ceapa. Initial luasem cartea gresita. Era una subtire si colorata pentru copii. Am fost dezamagita, dar apoi mi-am dat seama ca scrie un nume strain pe ea. Apoi a fost altcineva dezamagit. Asa e intotdeauna.

Propun un alt fel de literatura. Sa se numeasca literatura concretului.

O carte buna este fie cea pe care o apreciem pentru cat este de elaborata, fie cea in care ne identificam partial cu protagonistul. Ultima varianta ne face mai putin critici dar poate ne da satisfactii mai mari. Traim citind. Literatura concretului ar trebui sa nu captiveze, ci sa socheze, sau macar sa incurajeze spiritul critic.

Titluri propuse :
Sexta mare -O poveste despre un tip care iubeste si, lipsiti de un misoginism constient, sau de orgoliul omului care se crede erudit, isi bate crunt iubita. In acelasi timp scrie un roman psihologic despre violenta in familie, iar cand ajunge cam pe la capitolul 3 isi da seama care era problema sa de fapt. Considera ca loviturile aplicate iubitei sunt niste mangaieri mai barbatesti. Lucru prin care se apara de inclinatiile lui homosexuale si de amintirile unei dupamieze petrecute la scaldat cu un prieten in copilarie de care isi da seama ca este indragostit. E simplu.
Cine este impiedicat de educatie sa traiasca asa sa vina sa ia notite ! Mai ales fetitele care inca nu sunt convinse ca nu s-au nascut ca sa fie dominate.
Opt zile de singuratate. Opt povestiri din care sa ramane cititorului doar imaginea unui colos feminin imbracat in haina lunga si neagra, cu cineva la picioare care-i ofera placeri orale. Privirea-i aluneca peste regatul de zapada din  (regat pentru ca ea este o printesa cu inima de gheata, bineinteles ) in timp ce i se intensifica gemetele. Si concluzia ca tipa trebuie sa fie din top 100 manageritze de succes.
Cum am devenit boschetar. Roman existentialist. Daca nu am mai incerca sa epatam de fiecare data cand ne intalnim in public? Am fi oare in stare sa ascultam pe cineva care povesteste despre satisfactia imensa pe care a avut-o zilele trecute urinand in gradina imobilului pe care-l locuieste? Nu ar fi nevoie de nici o explicatie. Ne-am putea relaxa mintea ca sa intelegem asemenea placeri boschetaresti ? Aceasta este tema principala a romanului.
Sa scrie niste oameni conventionali despre lumea lor astfel incat sa para mai putin conventionala… Fara utopii afisate, fara conservatorism sau teribilism. Ar fi armonie , intr-o mocirla aparenta, care intrece visurile utopice ale oricarui utopist.

Am gasit-o din intamplare intr-o dupamiaza torida de mai. Statea intr-o fereastra. In una din acele putine ferestre care raman deschise pana la ore tarzii din noapte. Ferestre din acelea, stiti voi, de in spatele lor e doar un frigider si un scaun, iar pe scaun niste fetze simple si contemplatoare de vanzatori ambulanti. Nu doream sa ma opresc. Treceam pe bulevard pe langa un cinematograf distrus, din alte vremuri. Si pe langa anticari ce-si strigau in gura mare marfa. Dar mi-a fost sete si am cerut o apa. In schimb am primit o Perenna intr-un ambalaj ciudat sa-mi tina de sete. Ma tineam de gatu-i ca un falus si ma plimbam linistita, fara sa rosesc, spre metrou, constientizand ridicolul situatiei in care ma consideram a fi.

Bea cu incredere, zicea vanzatorul, e buna.   

Perenna traieste momentan in concubinaj cu un trandafir furat dintr-o curte, de la intrarea unui bloc de pe Calea Victoriei. Relatii despre cei doi >>> aici.

“…zorii anilor 80 au fost indrazneti, caci si timpul, pe atunci, era mai generos cu noi. (…) Nu aveam memorie, imitam tot ce ne facea placere si ne amuzam copios. (…) Drogurile nu isi aratasera inca decat latura lor ludica, iar sexul era ceva teribil de igienic. ”

 Intr-un tinut de mare puritate numit Madrid traia prin 1991 un personaj de foileton creat de marele regizor Pedro Almodovar, pe vremea cand Volver sau La mala education nu se nascusera inca. Pedro era un fel de Carry Bradshaw in varianta europeana scriind pentru revista La Luna despre viata aventuroasa a vedetei porno Patty Diphusa.

Patty este o tarfa, pardon, o fata care stie sa se distreze. O fata inteligenta care mai scrie din cand in cand, de plictiseala, dar care stie ca uneori e mai bine sa-si mascheze inteligenta. Patty Diphusa scrie despre lucruri de actualitate, adica despre ea, pentru ca ea este insasi actualitatea si este cel mai sincer sa scrii despre lucruri despre care ai habar cu adevarat. Mai scrie despre lume prin prisma prietenelor ei prostituate, traficante de droguri Mary Von Etica si Addy Poasa. Simbolistica numelor este de-a dreptul covarsitoare. De fapt Patty nu scrie, povesteste doar ca o sa scrie lasandu-ne sa ne gandim la potentialul ei fara margini.

Lucrurile devin din ce in ce mai difuze pe masura ce inaintam cu lectura. Nici autorul nu stie care este secretul senzualitatii lui Patty Diphusa, daca e femeie sau un barbat travestit ca cele mai reusite personaje din filmele sale.

Venus in furs. Pentru Patty Diphusa.

Sa presupunem ca suntem niste oameni constransi, rotite dintr-un sistem in care am crescut, dar care vedem bine ca functioneaza si ne poarta tara spre tranzitii si spre crestere economica. Acum sa presupunem ca toate astea nu conteaza pentru un boschetar. Pentru ca el este omul absolut, care tanjeste sa aiba totul, dar poate trai la fel de bine cu nimicul din jur si nimicul care ramane de pe urma altora.
Boschetar inseamna in primul rand sa realizezi ca poti sa scapi din sistem, sa scapi de recensamant, de impozit pe locuinta si impozit pe profit. Iar eliberat fiind sa ramana doar un timp infinit pe care il ai ca sa cugeti, sa fii pervers, sa observi si sa asiguri o redistribuire a veniturilor mai eficienta decat cea realizata de stat. De la cel care castiga in buzunarul celui care are nevoie de fonduri. Unii ar numi asta parazitism, dar in fond fiecare isi are locul lui in societate. Boschetarul este omul care isi neaga acest loc si cauta subterfugii ca sa existe. 
Mizeria devine una cu el, cu boschetarul, si iubirea lui carnala este mai reala decat oricare alta. Este ceva dus la extrem. Nu confundati aceasta imagine cu cea a boschetarului pe care il vedeti zilnic pe strada. Sunt si boschetari care lucreaza in birouri cu geamuri fumurii, care se plimba cu masini scumpe sau cu taxiul si se imbraca la costum. Dar nu o sa poata ascunde mizeria si boschetarul din ei daca arati ca i-ai recunoscut.

In Becket boschetarul este intotdeauna batran si are un sac cu nimicuri pe care il cara in calatoria lui continua. Mi-l imaginez ca pe un om care atunci cand isi face treburile se poate sterge la fund cu file din Dostoievski. Pe el nu-l mai poate surprinde nimic. Problemele lui sunt practice si existentialiste, nu ca problemele pe care noi le consideram reale. Mana trage piciorul dupa ea, piciorul trage corpul. Sacul trebuie tinut in mana dreapta, departe de corp pentru a nu face corpul sa se dezechilibreze. Trebuie multa putere de concentrare pentru a tine spatele drept astfel incat coloana sa nu se franga si sa doboare corpul. Pe deasupra mai trebuie sa-si potriveasca mersul in orice moment astfel incat sa nu fie prea lent, dar nici prea grabit.
Un mers cu pasi hotarati pentru ca drumul e lung si fara destinatie.
Despre astfel de boschetari vorbesc.

Frustrarile din scoala primara ma prind din urma. Stau in ultima banca si trag cu ochiul la carnetele de note ale colegilor. Cand nu pot sa vad nimic din cauza distantei imi fac curaj si intreb ‘na, si tu ce nota ai luat ? ‘ Mai bine m-as fi abtinut. Calificative stupide imi spun ca sunt un elev mediu, o albinuta din stup, un pestisor dintr-un banc de pesti care nu se deosebeste de ceilalti cu nimic.

Nu, nu-mi spune acum ca tu esti peste medie, ca ai venit aici sa strici statisticile, nu vreau sa aud. Nu-mi spune, mai bine sa ne uitam la caluti de mare cum se nasc —–>>>

“Functionarul nebun” este o nuvela de Nina Berberova din 1940 .

 ”Seara de seara, te duci la ea, numai la ea, te muti undeva prin apropriere. Sotul ei, Fiodor Petrovici, uneori, seara, pleaca, si stai atunci cu ea, ii povestesti ceva, sau faci o pasienta, <Functionarul nebun > se cheama, niciodata nu iese.”

Ma intriga numarul virgulelor din pasaj. Cat despre poveste in sine, prezinta personaje mereu in miscare, exilate si refugiate sentimental in camere cu chirie.