alexandrabalan.ro

… si inima cu gol de lemn. Ca si limbajul.

Deschide usa larg, sa intre toamna !

Un greiere sub forma unui cal de iarba. Alb. Apoi nimica.

Cand noaptea ne plimbam pe marginea prapastiei vin dracii de ne tin cu doua degete de par. Iar cand incepem sa alunecam pe frunze ne tin in viata cu vapori de alcool. Ne-ar lua de mana daca-am vrea, dar noi nu ne lasam. Nu asta vrem, dovada e ca noi ne tinem tot de par si nu de mana…

*titlul este statusul de messenger a lui PathSid.

A fost o moarte lenta. Asfixiere cu praf.
Praf in sicriu si praf in jur. Praf de sacaz.
Amprentele mele erau peste tot pe gatul viorii.
A fost atat de simplu incat am facut-o cu mana stanga. Timp de atatia ani.
Nu cred ca se astepta pentru ca nu a scartait niciodata.                                                         
Nu falsa, ma asculta docila si imi inchipuiam ca-i place.
Incercare de resuscitare. Azi.
Cand am atins-o n-a mai vrut sa stea intr-o forma si mi se scurgea printre degete.
In ciuda.
Coarda s-a rupt de pipait si fire cadeau din arcus sa-l cheleasca.
Sunetele curgeau din diez in bemol. Inexact.
Calusul se inchina cantand Sobre las Olas. Si stramb a ramas.

O zi caniculara. Geamuri larg deshise si vedere spre turn. Un laptop pe masa si o tigara aprinsa.

Maini mari framanta o barba roscata. Exaltare pentru vremuri de demult, apoi evocare exaltata a unor oameni de cultura morti. Plutea melancolie printre rafturile prafuite ale bibliotecii municipale.

“Cea mai mare opera de arta este ca ma aflu in viata… ”

Experiment cu o inserare. 

Daca Domnul Trandafir s-ar fi dus uneori in crasma de peste drum in loc sa ajunga la ore,
atunci s-ar fi putut numi Valerica. Iar de Aron Pumnu mi-ar fi spus ca as canta ca un
diplas, atunci ar fi inconfundabil. El, Valerica Moldoveanu, profesorul meu de vioara, care a murit saptamana trecuta. Nu de ciroza cum m-as fi asteptat si nici de geniu pustiu, ci de la o banala cazatura.

Dorinta de a fi peste medie, mandria si iluzia unicitatii sunt pacate de copii. Atat sunt de simple.

Orice fantezie neimplinita doare si roade. Pana la urma nimeni nu se poate abtine pentru ca s-ar inneca cu fiere. Iar daca s-ar abtine ar scuipa inutil de mult venin. E mai mult decat un joc. Angoasa si oameni urati.

Greata de dimineata. E mereu vorba despre un el slab si o ea prea indecisa raportat la propria-i cruzime. Nimeni nu mai intelege nimic. Dar frica exista.

“You are Lady” , he said, “and you are Bird, but you cannot fly”.

Daca ai atitudinea potrivita si iti repeti mereu ca nu vrei sa auzi, nu stii si nu te intereseaza, corpul tau se va adapta acestei stari. Mai intai urechile vor dezvolta excesiv de multa ceara in contact cu umezeala si vor infunda tot canalul. Daca  nu te intereseaza nici acest aspect, ba chiar te bucura, pentru ca este un filtru natural impotriva vocilor pe care iti doresti sa nu le mai auzi niciodata, atunci iti vei lasa urechea infundata. Iar in cativa ani, daca ai atitudinea potrivita , se va supune si nervul auditiv. Va deveni din ce in ce mai lenes pana se va imbolavi si nu vei mai auzit decat urlete.