alexandrabalan.ro

Parodie la adresa pisicutei cu bocanci in loc de tocuri.

In amintirea viitoarelor chefuri de Halloween organizate de forumul german din Sighisoara care a murit dar va renaste. DJVSCH for ever !

De e pasiune e pasiunea altcuiva. E brainstorming de-a lungul secolelor.

Cadavrul se scoala sa bea vin tulburel. Le cadavre exquise boira le vin nouveau se zice.

Bea cu pasiune si imprastie cu pumnul sa fie culoare, s-o lege de numere prime si de texte cu subinteles.

Am zis: pasiunea e moarta. Si dau mai departe.

Nimic nu e sacru si totul e absurd. Panama, munca de copist la Minister si provincia cu mixul ei cultural. Vocile interioare nu sunt rezultatul unui proces de constinta si nimic dumnezeiesc. Iar falsul din jur care determina actiunea cartii este o metafora poate prea facila si comuna pentru lumea contemporana (spune autorul).

Varamo se misca in aceasta lume cu regularitatea unui ceas de buzunar. E un burlac batran, platit prost care locuieste cu o mama senila iar singura lui pasiune, absurda si ea pentru felul in care se desfasoara, este taxidermia. Tipicul antierou modern.

Unele evenimente il scot pe Varamo din rutina sa si, impins de la spate de niste editori pe care ii cunoaste intr-o cafenea, ajunge sa scrie ceea ce autorul numeste sarcastic cea mai buna lucrare de ‘literatura experimentala a avangardei latino-americane din primele decenii ale secolului’ cu titlul de Cantul Copilului Neprihanit.

Criticii il compara pe Varamo cu personajele din Kafka. Interpretarea Cantului suna mai degraba ca filosofia lui Soros despre reflexivitate. Nu mai exista cauza si efect ci transformare in rezultate a lucrurilor care au precedat rezultatul. Pasii se pot reconstitui cu usurinta.

‘Daca o opera uimeste prin inovatie si deschide drumuri neexplorate, meritul nu trebui cautat in opera insasi ci in actiunea transformatoare pe care o exercita asupra momentului istoric care a zamislit-o. Noutatea innoieste cauzele, le zamisleste retrospectiv.’

Explicatii elaborate si lungi in stilul indirect liber mascheaza intr-un mod amuzant lipsa de profunzime a textului. Mi-a placut cum ridiculizeaza literatura sud-americana. Oricine poate scrie o pagina in 3-4 minute cu orice-i trece prin cap, spun editorii de cafenea, apoi traducatorii o modifica si opera se va vinde pe toate continentele.

 De la sacru la profan. Templul tuturor zeilor iar in piata canta inflacarat un Costel Busuioc de-al lor melodiile lui Andrea Bocelli pentru bani marunti. Pentru zei, pentru porumbei si cativa turisti europeni care stateau gura casca.

22 de ani si 11 zile mai tarziu ( calculat de la momentul octombrie 1986) am pasit spre lumina.

In Roma. Printre ruine si iluzia unor flacari creata de becuri.

Romani trecand Dunarea cu entuziasmul si curajul unor violatori si cuceritori de profesie.

Sic transit gloria mundi. Ca sa spun asa.

Roma in poze colorate. Sfarsit.

Toata lumea vorbeste. In metrou. In parc. In grupuri…

Sau macar o gandeste cand ne vede pe noi, astia din provincie, care avem felurite accente stalcite si mirosim a chiftele si snitele de la mama.

Oare de ce nu se duc astia acasa ?

Stau aici pe capul nostru, a celor care avem parinti bucuresteni si bunici de la tara. Sta sa crape bucurestiul, sa se blocheze soselele de tot, sa se toceasca trotuarele de atata om. Vin aici la facultate ca la ei in sat nu au unde sa invete si uita sa plece. Se agata de orice oportunitate, ca deh, aici la noi avem ceva mai multe ca prin alte locuri. Si agatati raman.

Ce bine era inainte cand o mana invizibila repartiza mintile luminate de studenti prin toata tara. Cand isi avea fiecare locul lui prestabilit. Cand guverna o calduta lipsa de libertate.

Da, stiu, veti spune ca n-ar fi prea bine sa fie ca inainte. Ca vorbesc prostii. Si totusi v-ar placea cumva sa facem loc, sa ne ducem cu totii acasa.

La ce varsta se iau deciziile mari in viata ? Poate in clasa a 8a cand alegi liceul, cand alegi facultatea sau cand dai prima oara cu CV-ul in populatie si te angajezi  la primul care suna si iti ofera 300-400 euro.
Sunt decizii pe care le iei inainte de 20 de ani fara sa constientizezi cat de mari pot sa fie urmarile. Uneori le iau altii pentru tine pentru ca esti dezorientat, un adolescent melancolic cu putin talent la matematica sau literatura, dar fara vreo convingere definitorie. Si ajungi la ASE, dai admiterea aia pentru care inveti de un an si intri printre primii. De fapt nu doreai asta, nu doreai nimic clar, dar acum ca numele tau este in capul unei liste parca incepe sa insemne ceva.
Te simti important si incepi sa iti imaginezi cat de bine ti-ar sta la costum intr-un birou luminos. Acum esti student de ASE. Esti putin ambitios si o sa reusesti in cele din urma ca doar nu e asa mare lucru. Initial vrei bani multi si te angajezi din facultate. Primul job. Vezi ca merge treaba, capeti ceva experienta si parca nu-ti mai vine sa te reprofilezi acum ca ai sanse mari sa fii promovat. Sansa sa faci mai multi bani ! 
Te gandesti si ca vrei sa faci parte cu disperare dintr-un grup, vrei sa ai o meserie, sa te specializezi pe ceva. Si atunci nu mai scapi. Ajungi sa te complaci. Dar cateodata ajungi sa fii un om cu pantaloni mov care o ia razna de luciditate care-si da seama in sfarsit ca a gresit amarnic.

Mi-a placut ideea :

<Cei mai multi care ajung obsedati de cariera si de realizarea profesionala isi inchipuie ca asta e alegerea lor, ca si-au dat seama ca “sunt facuti pentru asta”, si par sa nu aiba niciun dubiu in aceasta privinta. De fapt, sa te “agati” de cariera e lucrul cel mai simplu dintre toate, pentru ca e si cel mai la indemana si primesti indemnuri sociale din toate directiile. Intr-adevar, nu e deloc usor sa rezisti “tentatiei”.>

Povestea cu panalonii mov e un caz real despre care povestea George Butunoi, unul dintre primii romanii care a intrat in businessul recrutarilor.

Citeste alte Zarticole misto pe ZDAF.

cand vad atata frumusete si rafinament strain in jur ma simt ca un androgin la care-i lipseste partea femeieasca.

m-am mutat intr-un nou apartament incarcat de carti, de albume de arta, tablouri, poze, haine vechi si accesorii colorate. dau cu ciocanu, cu mopul si cu parfumul meu in intimitatea altcuiva. dar orice as face, oricat as aerisi nu scap de mirosul de parfum de mosk si de betisoare parfumate care razbate din tapetul ciudat de pe pereti.

I want you to want me. I need you to need me. I ….tanananana

Rolul catelului de companie in societatea de secol 19 ??? Nu mi-e clar. Rolul RSPCA din America de azi ? Personificarea catelului de companie astfel incat sa cada neglijarea acestuia sub incidenta dreptului penal. Sa lasi un catel inchis intr-o cusca cu blana incurcata este in adevar o crima. Pe Animal Planet.

Urmaresc cum se propaga justitia absoluta in lumea necuvantatoarelor spre amuzamentul unei doamne suferinde de artroza care, in ciuda varstei, are privirea destul de agera incat sa observe cu atentie dragalasele vietati pe plasma din salonul de asteptare al cabinetului stomatologic. Amuzament si mirare. De ce  isi face timp un politist pentru a salva cainele din lantul stapanului si nu se ocupa de lucruri mai serioase ?