alexandrabalan.ro

Daca Eliade ar fi trait in secolul 21 nu ar fi scris povesti despre India ci s-ar fi rezumat la un film documentar, cu vocea lui pe post de narator, care s-ar fi numit Moartea in Shambala. Sau poate Nemurirea in Shambala ca sa nu sune ca Death in Venice.
Dar fiindca nu a trait in secolul 21 il gasim pe Leonard Cohen pe post de narator in filmul documentar sus numit, filmat in Ladakh, India, menit sa popularizeze cartea tibatana a mortii – Bardo Thotrol.

Textul este scris de Padmasambhava (articol despre cum s-a nascut Tantra dintr-o floare de lotus) si trebuie citit mortului in cele 49 de zile in care se spune ca sufletul lui se misca dezorientat in spatiu, dar mai poate inca sa auda ce se intampla in fosta lui viata. Bardo Thotrol descrie stadiile prin care o sa treaca sufletul dupa moarte, fiintele pe care o sa le vada care initial vor arata ca niste zeitati blande emanand o lumina alba, apoi se vor transforma in demoni.

Sufletul trebuie sa recunoasca natura lui adevarata care este acea fiinta alba si luminoasa si sa-si dea seama ca tot ce vede este un produs al imaginatiei sale. Daca nu reuseste acest lucru temerile sale se vor materializa in demoni, iar sufletul se va reincarna si va trai inca o viata plina de suferinte pe pamant.

In paralel cu imaginile pitoresti din satele din nordul Indiei sunt filmate imagini din cealalta parte a lumii, din San Francisco, unde exista un program numit The Living /Dying Project in cadrul caruia li se citesc fragmente din Bardo Thotrol unor oameni pe moarte.  Pentru ca Bardo Thotrol ii vindeca de frica. Penibil si inadecvat? No comment.

Asa incepe A way of life.

Poze cu Blond Readhead si voce. Muzica de seara tarziu.

Poate acei oameni ar fi sarit cu gura oricum si fara sa auda invocat numele printului inchis pe nedrept. Poate era in natura babei care a urlat prima sa urle, sa se ameste din plictiseala in vietile altora si sa agite spiritele. Poate daca ar fi fost vorba despre o tiganca prinsa in flagrant multimea ar fi tacut si s-ar fi uitat pur si simplu ca la circ.

Oricum.

O femeie a fost prinsa in timp ce se repezea sa-si composteze un bilet de autobuz dupa ce a observat cum urca o doamna controloare. O numesc doamna pentru ca aceasta controloare era cu adevarat o doamna, cel putin spre deosebire de celelalte specimene care se numesc colegele ei si care si-au obtinut slujba in urma unei probe de injuraturi ca la usa cortului. Aceasta doamna controloare a indraznit sa-i ceara femeii, in mod politicos si civilizat, sa se legitimeze si sa accepte consecinta deciziei ei de a nu-si composta biletul la timp. Lumea din autobuz insa nu a fost de acord si au inceput sa urle ca se fac nedreptati in tara asta si ca oameni simpli o sa ajunga inchisi pe nedrept asemenea lui Becali. Empatia lor a mers atat de departe incat initial au jurat toti ca femeia in cauza e nevinovata, ca n-a avut timp, ca n-a avut loc sa ajunga la compostor, ca una, ca alta. Apoi au incercat sa o convinga pe doamna controloare sa inchida ochii macar de data asta.

Poate ar fi incercat sa o mituiasca facand o cheta in autobuz daca femeia prinsa in flagrant nu ar fi sarit pe usa afara la urmatoarea statie, mai sa-i rupa mana doamnei controloare.

Varstele lui Lulu este o carte despre o fetita grasa si perversa care ajunge sa fie la maturitate o mama la fel de grasa si perversa. In timpul lecturii am preferat sa mi-o imaginez slaba. Nu stiu de ce. Imaginatia mea are limite sau combinatia grasa si perversa nu mai e la moda. E prea mult.

Lungul sir de perversiuni sexuale se termina cu o bataie buna, macar atat.

Recomandare : a se citi cartea in exclusivitate in timpul calatoriilor cu metroul. Daca lectura devine plicticoasa puteti savura macar reactia oamenilor mai mult sau mai putin pudici care trag cu ochiul la lectura dumneavoastra.