Varamo (Aira Cesar, 2002)

Nimic nu e sacru si totul e absurd. Panama, munca de copist la Minister si provincia cu mixul ei cultural. Vocile interioare nu sunt rezultatul unui proces de constinta si nimic dumnezeiesc. Iar falsul din jur care determina actiunea cartii este o metafora poate prea facila si comuna pentru lumea contemporana (spune autorul).

Varamo se misca in aceasta lume cu regularitatea unui ceas de buzunar. E un burlac batran, platit prost care locuieste cu o mama senila iar singura lui pasiune, absurda si ea pentru felul in care se desfasoara, este taxidermia. Tipicul antierou modern.

Unele evenimente il scot pe Varamo din rutina sa si, impins de la spate de niste editori pe care ii cunoaste intr-o cafenea, ajunge sa scrie ceea ce autorul numeste sarcastic cea mai buna lucrare de ‘literatura experimentala a avangardei latino-americane din primele decenii ale secolului’ cu titlul de Cantul Copilului Neprihanit.

Criticii il compara pe Varamo cu personajele din Kafka. Interpretarea Cantului suna mai degraba ca filosofia lui Soros despre reflexivitate. Nu mai exista cauza si efect ci transformare in rezultate a lucrurilor care au precedat rezultatul. Pasii se pot reconstitui cu usurinta.

‘Daca o opera uimeste prin inovatie si deschide drumuri neexplorate, meritul nu trebui cautat in opera insasi ci in actiunea transformatoare pe care o exercita asupra momentului istoric care a zamislit-o. Noutatea innoieste cauzele, le zamisleste retrospectiv.’

Explicatii elaborate si lungi in stilul indirect liber mascheaza intr-un mod amuzant lipsa de profunzime a textului. Mi-a placut cum ridiculizeaza literatura sud-americana. Oricine poate scrie o pagina in 3-4 minute cu orice-i trece prin cap, spun editorii de cafenea, apoi traducatorii o modifica si opera se va vinde pe toate continentele.

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.