2004

Poveste despre omul mic si omul mare.

Omul mic era prea mic ca sa fie acceptat de societate, astfel traia in singuratate si in intuneric. Omul mare era prea mare ca sa-l placa cineva si traia drept urmare in conditii foarte asemanatoare. Intr-o zi, trecand prin fata crasmei din care rasuna un duet (probabil erau viori) cei doi se intalnesc.

Faptul ca ambii se aflau in aceeasi zi, in acelasi timp pe strada nu este o coincidenta.  Ambii se gandeau la diavol si la moarte in timp ce se indreptau spre brutaria din colt. Mobilul este foamea. Decorul - terasa crasmei cu bere la oferta si o masa libera la umbra. Ambii se abat de la traseul initial si pasesc grabiti spre acea masa din colt hotarati sa dea ultimii bani de paine pe o halba.  Ajung la masa in acelasi timp. Acum sunt fata in fata. Ezita, apoi se aseaza. Acesta este punctul culminant.

De atunci omul mic traieste in umbra omului mare iar umbra lui nu se distinge de a acestuia.

Omul mic stie sa vorbeasca, pe cand cel mare stie sa loveasca. Unul e rezistent la alcool iar celalalt e rezistent la femei. De atunci cei doi ies la lumina ca o singura fiinta si nu se mai despart. Pasesc unul in umbra celuilalt si nu au nevoie de cuvinte. Povestea e despre mitul androginului sau o romanta cu homosexuali intr-un oras mic de provincie.

Nu fulgerul lui Zeus i-a despartit, la final a fost cu totul altceva.

2 Responses

  1. dorind Says:

    nu am inteles,totusi,care dintre ei o avea mare si care o are mica.sa fie conform zicerii romanesti?

  2. alexandra Says:

    hahahahaha. nu stiu zicala.

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.